Al optulea dintisor

S-a anuntat si al optulea dintisor, pe care l-am simtit din plin: febra Mariei, nopti albe in weekendul asta si multe toane, mofturi, tot ce vreti. Pe langa acest dintisor, am mai observat si alte umflaturi pe gingiile Mariucai. Abia astept sa scape de toate aceste dureri. Tot ce pot sa va spun este ca azi-noapte am recuperat si am dormit neintoarsa, mi-am cam pierdut exercitiul noptilor nedormite. Nu mai am rabdare si ma gandesc de pe acum la bucuria pe care Maria o va simti cand vom pregati Pomul de Craciun...

Dansul Mariei

Maria a fost intotdeauna incantata sa te vada dansand, dar si sa danseze. Imi amintesc de perioada cand stateam cu ea ora de ora si, uneori, dansam cu patos, iar ea, mica si neputincioasa (avea mai putin de 6 luni), ma privea cu atata admiratie. Acum, eu nu mai fac fata energiei fetitei mele. Simte muzica si chiar ia in serios ritmurile care i se potrivesc, cele dinamice, bineinteles.
M-am amuzat sambata, cand am invatat-o sa bea suc cu paiul. Initial, credea ca paiul este ceva care ii calmeaza durerea cauzata de dintisorii gata sa iasa. I-am aratat cum trebuie sa-l foloseasca si a fost fascinata, a baut tot suculetul Tedi din cutiuta de carton. Astazi, Maria-Emilia a inaugurat cana cu pai roz, pe care tati a cumparat-o cu multa dragoste pentru ea. Probabil ca ii va trece si acest entuziasm, insa pasiunea pentru dans nu cred ca o va parasi niciodata.

Al saptelea dinte

Dan, unul dintre colegii mei de suflet, mi-a spus ca asteapta ca Mariei sa-i creasca cel de-al saptelea dinte. Intamplator, dorinta lui s-a implinit. Maria-Emilia are sapte dintisori - 3 sus si 4 jos = 7.
Face din ce in ce mai multe progrese: imita persoane, imita gesturi, e foarte atenta la detalii, ii place ordinea si curatenia, nu mai plange cand trebuie sa fie schimbata de scutecel, incepe sa ia in serios jucariile din jurul ei, asociaza imaginile cu obiectele din jur si intelege aproape tot ce i se spune. Maria-Emilia imita felul de a dansa al Deliei, prietena ei de cinci anisori. Maria-Emilia imita felul de a rade al mamei, imita tusea lui tati, imita tropaitul calului...si cate si mai cate. Cel mai mult imi place cand o aud vorbind la telefon, in bebeleza ei inimitabila, din care nu disting decat: mama, papa, apa, mana, tata, mia, maine, pa pa.

Al saselea dinte

In sfarsit, Maria-Emilia are 6 dintisori pe care ii foloseste din plin...sa pape ciocolata ( o patratica pe zi), banane (preferatele ei) si cate si mai cate.

Mama de weekend

Dragii mei,
Cand ma doare ceva, cu siguranta nu strig in gura mare in imediata secunda, ci undeva mai tarziu, cu un ecou slab. Ce vreau mai exact sa spun, este faptul ca m-am obisnuit cu greu sa-mi las fetita la bunici, la peste 100 de km distanta de mine si de sotul meu. Nu ma pot lauda ca sunt o persoana extravertita, ba din contra, sunt destul de introvertita si recunosc sincer ca am plans pe ascuns cand mi-am lasat copilul in grija bunicilor. Acum imi dau seama ca este o solutie buna pentru toti. Maria-Emilia se simte protejata, iubita, s-a ingrasat cu un kilogram, se simte in largul ei acasa, la bunici. E foarte fericita acolo. Bunicii nu-i refuza nimic, iar cuvantul NU este exclus din dialogurile lor zilnice, ceea ce nu prea se intampla cand isi petrecea timpul cu mine. Stiu ca se zice ca mamele sunt mai severe cu copiii decat tatii, insa nu sunt de acord. Severitatea unei mamici inseamna o dovada in plus de afectiune.
M-am linistit si cand i-am auzit pe alti parinti ca au adoptat aceasta solutie de criza si si-au lasat copiii la bunici. E atat de placut sa fac schimb de idei si de experienta cu colegii mei de serviciu care au copii de aproximativ aceeasi varsta cu a fetitei mele. Imi dau seama ca, desi sunt diferiti, copiii sunt parca la fel.
Va pup cu mult drag si va multumesc in fiecare zi ca imi cititi blogul. Sunt fericita ca a venit weekendul si o sa-mi petrec timpul cu fetita mea blonda si creata.

Casa Memoriala George Enescu

Am fost de curand la Sinaia. Mai exact pe 30 septembrie, cand am sarbatorit 3 ani de casatorie. Vremea a fost de partea noastra, oricum noi am mers la Sinaia pe principiul " Hai sa bem cafeaua in Sinaia", asadar nu am admirat privelistea din telecabina, ci ne-am plimbat prin centrul orasului si am cautat restaurantul "La Marmote". Stiam despre acest restaurant de la un Ionut, un prieten care a descoperit atmosfera fascinanta de acolo. Restaurantul e destul de departe de centrul orasului, asa ca ne-am urcat in masina si am inceput sa cautam locul cu pricina. Pana la urma l-am gasit si am savurat cate o cafea si ne-am bucurat de mancarurile atent pregatite de bucatarii restaurantului. Preturile nu au fost piperate pentru un oras atat de colindat de turisti, insa nu au fost nici de neglijat.
Ca sa nu fie prea seaca plimbarea noastra prin Sinaia, am mers si pe la Vila Luminis, acum Casa Memoriala George Enescu. Biletul la muzeu a costat doar 4 lei, iar placerea a fost si mai mare cand ni s-au dat audioghiduri. Locuinta muzicianului m-a induiosat foarte tare. George Enescu pare sa fi fost un om simplu, asta am constatat din felul in care si-a aranjat propriul dormitor (sotia dormea intr-un dormitor foarte incapator in comparatie cu camaruta compozitorului). Dormitorul ingust al lui George Enescu spune totul despre personalitatea lui: o viata dedicata muzicii, o viata dedicata lucrurilor marete, o viata simpla, insa simplitatea din viata lui George Enescu ascundea o profunzime extraordinara.
Enescu a inceput sa iubesca Sinaia de pe vremea cand avea propria camaruta in Castelul Peles, fapt datorat Reginei Elisabeta, o admiratoare indubitabila a compozitorului. Deci, ori de cate ori aveti ocazia sa mergeti prin Sinaia, treceti si pe la vila lui George Enescu, merita vazuta.

Intamplari de la birou

Sunt convinsa ca toti cei care lucrati intr-un birou, uneori va distrati din nimicuri. Asa se intampla si in firma in care lucrez eu. Chiar daca, cel mai adesea, suntem bantuiti de prea multa agitatie sau de prea multa liniste, nu renuntam la micile tabieturi, la micile bucurii pe care ni le facem unii altora. Nimic nu e mai placut decat sa regasesc printre mailurile de pe adresa de office si cate un email care sa contina un banc sau o imagine haioasa insotita de un text care iti face ziua mai frumoasa. De la cine oare? De la cate un coleg care are o zi buna si care vrea sa te inveseleasca. E drept ca angajatii sunt stransi cu usa de criza economica, insa nu cred ca o sa se desparta niciodata de glumele de birou.
In legatura cu introducerea mea, vreau sa va povestesc despre unul dintre colegii mei, Emil. El este cel care improspateaza atmosfera. El ne inveseleste pe toti. El ne imparte cadourile de Craciun. Pe el il sunam cand avem probleme cu plotterul. Pe el il chemam sa ne ajute cand avem predari. Acum sigur ati inteles de ce biroul lui arata cum arata. E plin de postit-uri in forma de inimioare pe care sunt asezate multe din multumirile fetelor de la birou pentru Emil.
Va doriti si voi un coleg precum Emil?